Friday, March 2, 2012

Mama lui Stefan cel bugetar

Pe o stradă-ngustă, într-un bloc recent
Unde bate vântul şi-i pe jos curent,
Tânăra nevastă plânge şi suspină
Că-i oprită apa şi nu e lumină.
Şi că la serviciu soţul ei iubit...
A plecat la 6 şi n-a mai venit.
Orologiul sună noaptea jumătate
Jos în bloc, la poartă, oare cine bate?
-Eu sunt mamă soacră, sunt făcut covrig
Vin de la serviciu şi sunt mort de frig!
Tânăra nevastă fuge să-i deschidă
Însă din balcon mama soacră-i strigă:
-Ora e târzie, eşti un derbedeu
Unde ţi-e chenzina, nu-ţi sunt soacră eu!
-Nu sunt eu de vină, soarta fuse crudă
Am muncit ca boul pe 50 la sută...
Am venit acasă să mă încălzesc
Şi să fac o baie, să mă odihnesc.
-Ai venit degeaba, îi răspunse soacra,
Fiindcă nu-i lumină şi-i oprită apa!
Du-te la serviciu şi de-o fi să mori
Vine sindicatul cu-n buchet de flori..

No comments:

Post a Comment